Țări

BELARUS

Deși Republica Belarus nu este membră a Consiliului Europei, este semnatară a unui număr de tratate multilaterale care vizează protecția minorităților naționale în cadrul ONU (Convenția internațională cu privire la drepturile civile și politice, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială), cât și în cadrul Comunității Statelor Independente. De asemenea, Belarus a semnat acorduri bilaterale cu vecinii săi care au în vizor aspecte legate de protecția minorităților. În plus, recomandările și liniile directoare elaborate de ONU și OSCE produc efecte și sunt așadar importante pentru protejarea drepturilor minorităților din Belarus.

Conform datelor oficiale, bielorușii constituie populația majoritară, atingând un procent de 83,7% (dintr-un total de 9.504.000 locuitori). Minoritățile cele mai numeroase sunt formate din ruși (785.000), polonezi (294.500), ucraineni (158.700), evrei (12.900), armeni (8.500), tătari (7.300), rromi (7.100), azeri (5.600), lituanieni (5.100), moldoveni (3.500), urmați de grupuri etnice mai mici. În general, toate minoritățile sunt împrăștiate pe teritoriul țării. Cu toate acestea, în timp ce evreii, rușii și ucrainenii locuiesc în mod predominant în mediul urban, polonezii, care sunt minoritatea cea mai puțin urbanizată, sunt concentrați în regiunea Hrodna, unde ating un procent de 21,5%. Polonezii alcătuiesc o majoritate absolută în districtul Voranava (80%) și o majoritate relativă în districtul Shchuchin. În majoritatea districtelor din partea vestică a regiunii Hrodna, raportul polonezilor variază între 1/5 și 1/3.

Informațiile disponibile arată că nu există diferențe fundamentale între bieloruși și minoritățile etnice în domeniile economic, politic și cultural. Astfel situația actuală a minorităților din Belarus este descrisă ca fiind lipsită de conflict și stabilă, fără contradicții substanțiale cauzate de etnie, limbă maternă, rasă sau religie. Acesta este considerat un rezultat al relațiilor interetnice tradițional pașnice, similarităților culturale, legăturilor stabile și de lungă durată dintre comunitățile naționale din țară. Gradul de reprezentativitate a minorităților în sectorul public și îndeosebi în administrația publică este greu de estimat din cauza informațiilor insuficiente. Cifrele disponibile sunt din 2007 și privesc doar regiunile Hrodna și Viciebsk. Acestea indică o participare a minorităților la nivel local, în mare parte, proporțională cu procentul minorităților din totalul populației. Cu toate acestea, începând cu anul 2007, a devenit foarte greu ca informații oficiale cu privire la reprezentativitatea etnică și disparitățile sociale să poată fi obținute.

Un raport al organizației internaționale Equal Rights Trust pe tema egalității și discriminării în Belarus, publicat în 2013, menționează câteva probleme legate de inegalitate și discriminare în Belarus, dar recunoaște că este greu ca acestea să fie analizate, din moment ce sunt fenomene ascunse și nu acte directe de excludere pe seama etniei. Majoritatea studiilor recunosc faptul că discursurile instigatoare la ură și crimele motivate de ură reprezintă cazuri rare.

MOLDOVA

Conform ultimului recensământ din Moldova întreprins în 2004, 75,81% dintre locuitori s-au declarat ca fiind etnici moldoveni, urmați de ucraineni (8,35%), ruși (5,95%), gagauzi (4,36%), români (2,17%), bulgari (1,94%) și alte grupuri etnice (1,32%). Moldova include două regiuni autonome: Transnistria (în mod oficial teritoriu cu statut special, în fapt o regiune separatistă aflată în conflict înghețat) și Gagauzia. De două decenii, conflictul transnistrean afectează atât politica internă, cât și politica externă a Moldovei. Minoritatea rromă, în pofida procentului semnificativ, nu beneficiază deloc de măsuri afirmative în Moldova (și chiar figurează sub „alte grupuri etnice” în liste oficiale de etnii) și este neglijată în regiunea separatistă Transnistria. În plus, nu există o abordare coerentă la nivel de stat cu privire la denumirea limbii oficiale („moldovenească” sau „română”). De exemplu, în cadrul recensământului din 2004, 78,4% dintre moldoveni și-au declarat limba maternă ca fiind moldovenească, în timp ce 18,8% – limba română. De asemenea, conform unelor estimări, numărul locuitorilor care se consideră români ar fi, de fapt, mult mai ridicat decât cel susținut de statisticile oficiale.

Moldova este semnatară a unui număr de convenții multilaterale privind protecția minorităților naționale în cadrul ONU (Convenția internațională cu privire la drepturile civile și politice, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială), Comunității Statelor Independente și Consiliului Europei (Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale). În plus, recomandările și liniile directoare elaborate de ONU și OSCE produc efecte și sunt așadar importante pentru protejarea drepturilor minorităților naționale din Moldova. Cu toate acestea, clauzele Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale nu pot fi aplicate în Transnistria până la rezolvarea conflictului înghețat.

Constituția proclamă unitatea națională a Moldovei și a națiunii sale, indiferent de originea etnică. Legislația cu privire la minorități este conformă standardelor internaționale. Totuși, implementarea acesteia rămâne deficitară și este adesea criticată. Normele și legile constituționale au un ton declarativ, iar terminologiile aplicate nu sunt clare. În anul 2012, s-a adoptat o lege anti-discriminare, însă efectele sale sunt greu de văzut în practică. Din 2009, Comitetul Consultativ al Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale a raportat ca există informații insuficiente și un nivel de conștientizare scăzut cu privire la discriminare și la formele și consecințele sale legale. De asemenea, în 2011, Comitetul pentru Eliminarea Discriminării Rasiale a atras atenția asupra lipsei unei colectări sistematice de informații privind integrarea și discriminarea.

UCRAINA

Conform ultimului recensământ din Ucraina întreprins în 2001, 77,8% dintre locuitori s-au declarat ca fiind etnici ucraineni, urmați de ruși (17,3%), bieloruși (0,6%), moldoveni (0,5%), tătari crimeeni (0,5%), bulgari (0,4%), români (0,4%), unguri (0,3%), polonezi (0,3%), evrei (0,2%), greci (0,2%), tătari (0,2%) și membri ai altor grupuri etnice. Ucrainenii constituie majoritatea etnică în toate regiunile din Ucraina, iar până în martie 2014 Crimeea și Sevastopol erau excepții. O altă caracteristică a Ucrainei este folosirea limbii ruse ca limbă de comunicare principală, în special în estul și sudul țării, unde ucrainenii sunt totuși majoritari.

Ucraina este semnatară a unui număr de convenții multilaterale privind protecția minorităților naționale în cadrul ONU (Convenția internațională cu privire la drepturile civile și politice, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială), și Consiliului Europei (Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, Convenția europeană a drepturilor omului). În plus, recomandările și liniile directoare elaborate de ONU și OSCE produc efecte și sunt așadar importante pentru protejarea drepturilor minorităților naționale din Ucraina. Cu toate acestea, din martie 2014, clauzele legislației ucrainene cu privire la minorități nu poate fi aplicată în Peninsula Crimeea.

Legislația cu privire la minorități este conformă standardelor internaționale. Normele și legile referitoare la minorități au adesea un ton declarativ. În 2012, au fost introduse legea anti-discriminare și legea cu privire la politica limbii oficiale. Prima dintre acestea a fost criticată vehement, dar este încă prematur ca efectele sale să poată fi constatate. Legea a fost abrogată de către Parlament în februarie 2014, însă președintele interimar de la acea vreme și-a exercitat dreptul de veto și a inițiat un proiect de lege care are scopul de a acomoda „atât interesele Ucrainei de estice, cât și cele ale Ucrainei vestice și a tuturor grupurilor și minorităților etnice”.